Satul Fundătura este așezat în partea de vest a comunei Glăvănești, la nord de satul Frumușelu. Numirea satului provine din faptul că localitatea este așezată în fundul văii Frumușelului. Este așezat, în mare parte, pe dealurile domoale și fertile în cultura viței de vie, fiind brăzdat de mai multe izvoare care au dat naștere la mai multe râpi, în urma puhoaielor declanșate de ploile torențiale, care s-au dezlănțuit în decursul vremii. Unul dintre izvoare dă naștere pârâului ce își varsă apele negre, pline de nămolul adunat de pe fundul râpii, în apa Zeletinului, după ce mai întâi străbate satul Frumușelu.
Cu sute de ani în urmă, pe aceste locuri nu exista nici o formă de populație, ci doar întinderi nesfârșite de păduri seculare, necălcate de piciorul omului. Viața grea determinată de sălbatica opresiune turcească, a silit oamenii să apuce pe drumul pribegiei, ascunzându-se în întunecimea ospitalieră a pădurilor. Din mărturiile unor bătrâni aflați în viață la 1965, se crede că întemeierea acestui sat se leagă de acele vremuri de tristă amintire. Se spune că aici, în plină pădure sălbatică s-au așezat trei familii de pribegi ale căror nume ar fi Toma, Paraschiv și Pâncescu, nume care sunt foarte răspândite astăzi în sat. Cu timpul au mai venit și alți pribegi, și astfel treptat s-a format satul. Locuitorii satului au fost înzestrați cu pământ, ca răzeși, pe timpul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Relicvă din acele vremuri se găsește lângă biserică, în partea de sud, un stejar, în mare parte uscat, dar care a fost doborât de calamitățile naturale abătute asupra satului în toamna anului 2007.
Domolindu-se numărul năvălirilor turcești, unii din locuitori s-au restrâns puțin mai la sud, unde era pământ mai fertil, dând naștere satului Frumușelu. Primii locuitori ai satului trăiau în bordeie făcute în pământ, bordeie care au existat și în anul 1850 și chiar până la 1900, ultimul fiind al locuitorului Gheorghe Munteanu.
Domnitorul Ioan Sturza ajunge stăpânul împrejurimilor Frumușelului, deci și al Fundăturii, unde se întâlnește și astăzi numele ,,Domneasca”, dat unei păduri de unde izvorăște ,,Apa Neagră”. Partea de nord a pădurii trece apoi în posesia boierului „Tacu”, pe urmă a lui Postelnicu și în sfârșit a lui Berdan, nume care se întâlnesc des în sat. Din moșia Tacu s-au împroprietărit în 1864 locuitorii satului Fundătura.
Viața locuitorilor era însă foarte grea, ei trebuind cu mare greutate să-și vândă produsele agricole tocmai la Bârlad, Focșani sau chiar Galați, lucru cu atât mai greu, cu cât pădurile și drumurile erau pline de bande de hoți, împotriva cărora nu puteai lupta decât făcând cărăușia în care numeroase.
În anul 1894, tăranii de aici s-au răsculat împotriva autorităților. Reședința comunei era la Glăvănești, rază administrativă care cuprindea următoarele sate: Glăvănești, Frumușelu, Fundătura, Muncelu, Poiana, Poiana lui Stan și Răzeșu. Îndemnul la răscoală a fost dat în Frumușelu de Vasile Verdeș, care a sunat din goarnă pe dealul „Bouroș”. Vechimea satului, ca și a comunei este anterioară anului 1428 după cum atestă un document aflat la Academia Română, din anul 1428, luna iulie, ziua 24, în care se spune că Alexandru cel Bun, domnul Moldovei dăruiește lui Sinata, boierul său, pentru dreaptă și credincioasă slujbă, trei sate: unul pe Zeletin, Sănășești, unde este casa lui, unul pe Frumușelu, unde a fost Dragoș și unul pe Tutaua, unde este cneaz Ciosac.
Biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli”, a fost zidită din temelie de către locuitorii satului, cu contribuția substanțială a familiei Ana și Ion. T. Berdan, între anii 1878-1879, pe locul unei foste biserici ce data din 1844, preot paroh fiind atunci Pr. Gheorghe Angheluță. Biserica este construită din cărămidă și acoperită cu tablă. În interior sfântul locaș a fost pictat de către pictorul V. Caraman, în tehnica „fresca” în anul 1956. În decursul vremii biserica a suferit serioase avarii pentru remedierea cărora s-au făcut reparații în 1908, când a fost legată în fier, anul 1942 după cutremurul din 1940, în anul 1956-1957 când a fost pictată și învelită din nou sub păstorirea P.C. Preot Ioan Vlad, iar în anul 1966 a fost reparat acoperișul stricat de furtună, sub păstorirea P.C. Pr. Grigore Gîlcescu.
În urma cutremurului din 4 martie 1977 biserica a suferit numeroase avarii, iar sub păstorirea P. C. Preot Chilianu Vasile, sfântul locaș a intrat într-un amplu proces de renovare, atât la interior, cât și la exterior. Biserica a fost sfințită în anul 1986 de către PS. Episcop Eftimie al Romanului și Hușului.
Catapeteasma este din lemn de tei și adusă în anul 1878 de la Parohia Călimăneasa, care a donat-o acestei biserici. Pictura și stilul neobizantin aparțin pictorului Sahur Gherase și datează din anul 1840. În anul 2007, sub păstorirea P. C. Preot Chiper Vasile s-a ridicat la poarta cimitirului o clopotniță nouă, care a fost înzestrată cu un clopot mare, donat de familia Merlan.
Dintre preoții care au activat la această biserică amintim: Petrache Berdan, Ghe. Berdan, Ghe. Angheluță, Dimitrie Nacu, Ctin. Frumuseanu, Bou Negru, Valentin Merau, Ioan Vlad, Vasile Onica, Grigore Gîlcescu, Dascălu Neculai, Chilianu Vasile, Marcu, Neculai Iulian, Benescu Ovidiu, Rugină Claudiu, Ichim Ciprian, iar în prezent, 2016 P. C. Preot Chiper Vasile.
Întocmit,
Preot paroh,
Chiper Vasile
