Satul Frumuşelu este aşezat în partea de vest a comunei Glăvăneşti, la  nord  de  târguşorul Podu Turcului, la o distanţă de 7 km.

Localitatea Frumuşelu este aşezată în mare parte pe dealurile domoale şi fertile în cultura viţei de vie, fiind brăzdată de mai multe izvoare care au dat  naştere pârâului ”Apă Neagră” ce traversează prin mijlocul satului, vărsându-şi apele pline de nămolul adunat de pe fundul văii în apa Zeletinului la punctul Damacusa.

Cu sute de ani în urmă pe aceste locuri nu există nici urmă de populaţie, ci doar întinderi nesfârşite de păduri seculare necălcate de piciorul  omului. Viaţa grea determinată de sălbatica asuprire şi opresiune turcească, a  silit pe oameni să apuce drumul pribegiei ascunzându-se în întunecimea ospitalieră a desișurilor pădurilor. Se spune că primii locuitori s-au aşezat în plină pădure sălbatică şi anume, trei familii de pribegi: Toma, Paraschiv şi Păncescu, nume care astăzi sunt foarte răspândite în satul Frumuşelu şi Fundătura. Domolindu-se năvălirile turceşti cu timpul au mai venit şi alţi pribegi şi s-au retras mai la sud dând naştere la satul Frumuşelu. Locuitorii trăiau în bordeie fără ferestre făcute în pământ, i-ar mai târziu făceau ferestre din piei de vită, acestea existând până în anul 1900, ultimul fiind al locuitorului Gheorghe Munteanu din Fundătura.

Vechimea satului este anterioară anului 1428 după cum atestă un document aflat la Academia Română ”Cu milă lui Dumnezeu, noi Alexandru voievod, Domn (al) Ţării Moldovei. Înştiinţare facem cu acest uric al nostru tuturor cui vor căuta spre dansul ori cetindu-să îl vor auzi, că iată acest adevărat  sluga noastră, dumisale Sinata, ce ne-au slujit nouă cu dreapta şi credincioasă slujbă către noi, l-am miluit  pe dânsul cu deosebita mila noastră, i-am dat lui pământul nostru Moldovii, trei sate, unul pe Zeletin, unde este casa lui, şi pe Frumuşelu, unde au fost Dragoş şi pe Tutova, unde este cneaz Ciorsac. Toate acestea de mai sus să-i fie lui uric, cu tot venitul lui, şi fiilor lui şi fraţilor lui, lui Toader şi lui Berea, şi nepoţilor şi strănepoţilor lui şi răsstrănepoților lui şi la tot neamul lui, cine I se va alege mai aproape, nestrămutat nici odinioară, în veci. Iar hotarele acelor trii sate de mai sus – scrisă să fie după hotarele cele vechi, pe unde din veci au apucat […]. Iar după viaţă noastră, cine va fi domn al pământului nostrum al Moldovii, ori din fii noștri ori din neamul nostrum ori pe cine va alege Dumnezeu, acela să nu strice daniea şi întăritura noastră, ce mai vârtos să-i întărească şi să-i împuternicească, fiindcă noi i-am dat pentru dreapta slujba lui. Şi am poruncit cinstit credinciosului boierului nostru, dumisale vel logofăt Neagoe, să scrie şi pecetea noastră să o lege de acest uric al nostru. Am  scris Ghedeon, în Suceava la anul 6936(1428) Iulie 24.” (Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1975, doc.nr.76, p.111).

Numele satului Frumuşelu provine de la toponimicul Frumuşel, nume de apă care există deja în realitatea istorică cu mai multă vreme în urmă.

În anul 1894 reşedinţa comunei era la Glăvăneşti, raza administrativă cuprinzând următoarele sate: Glăvăneşti, Frumuşelu, Fundătură, Muncelu, Poiana, Poiana lui Stan şi Răzeșu.

Locuitorii satului sunt toţi de religie creştin ortodoxă şi se ocupă cu agricultură, creşterea animalelor, iar foarte puţini sunt muncitori angajaţi la diferite firme din ţară.

Între instituţiile satului se numără Biserica cu casă parohială, o şcoală primară I-IV cu grădiniţă, iar mai la nord şcoala gimnazială V-VIII, având o bibliotecă cu un volum de 5600 de cărţi.

Biserica satului a fost construită între anii 1884-1894 pe locul altei biserici, cu o vechime necunoscută şi de la care nu s-a păstrat nici un obiect de cult. Este zidită din cărămidă pe temelie de piatră sub conducerea preotului Gheorghe Angheluţă având formă de cruce cu un aspect bine proporţionat, cu două turle: una pe pridvorul bisericii, iar cealaltă pe Sfântul Altar, învelită în totalitate cu tablă galvanizată.

În urma cutremurului din noiembrie 1940, biserica fiind grav avariată s-au executat următoarele lucrări de adăugire: pereţii din pridvor au fost zidiţi din nou de către Vasile Codreanu din Corbiţa şi veşmântarul în partea de miazăzi a Sfântului Altar.

Catapeteasma este din lemn de brad, vopsit în ulei alb, pictată în stil bizantin ce datează din anul 1894, impunându-se atenţia prin execuţie şi frumuseţea stilului.

Reparaţia din 1941 s-a făcut din contribuţia benevolă a enoriaşilor din satul Frumuşelu sub păstorirea P.C. Preot Teodor Adam. Sfinţirea bisericii s-a făcut de către P.C. Preot Constantin Cârlan, Protoiereul Circ. ÎI – Zeletin, în  timpul  P.S. Episcop Lucian Triteanul.

În urma cutremurului din 1977 au fost necesare reparaţii capitale atât la interior, cât şi la exterior, prin contribuţia credincioşilor din Frumuşelu. În anul 1986 s-a început pictarea interioară a pereţilor, în tehnica frescă de către pictorul Vasiloiu Dimitrie şi fiul său Ioan de la Botoşani, finalizându-se în anul 1989. Lucrările au fost începute în timpul P.C. Preot Dobrinescu Pompiliu, care a pus şi temelia clopotniţei şi terminat de către P.C. Preot Irimia Vasilică. Sfântul locaş a fost sfinţit în octombrie 1989 de către P.S. Episcop vicar Ioachim Vasluianul.

În anul 2000, sub păstorirea P.C. Preot Ivan Costică, cu ajutorul material al credincioşilor s-a trecut la consolidarea bisericii, cu un stâlp de consolidare la ambii pereţi laterali pe exterior şi interior, totodată schimbându-se şi duşumeaua. În anul 2011, cu ajutorul credincioşilor s-a schimbat tabla de pe acoperiş şi s-a mărit streaşina bisericii cu 1 metru, iar din anul 2012 s-au  demarat ample lucrări de reparare şi consolidare pe exteriorul bisericii, cu stâlpi de consolidare şi întărirea pereţilor cu plasa de fier beton, lucrări care se derulează şi în prezent.

Dintre preoţii care au activat de-a lungul timpului la această biserică amintim: Pr. Bucur, Pr. Furtună, Pr. Nacu, Pr. Brăescu Mircea, Pr. Angheluţă Gheorghe (1894 – 1927), Pr. Negru (1927-1930), Pr. Meran (1930 – 1936), Pr. Theodor Adam (1937 – 1952), Pr. Ioan Vlad (12.02.1952 – 31.05.1953), Pr. Iftimie (iunie – noiembrie1953), Pr. Dumitru Băbacă (22.12.1953 – 31.01.1958), Pr. Motaş Virgil (8.08.1958 – 1.09.1978), Pr. Pompiliu Dobrinescu (11.09.1978 – 21.05.1988), Pr. Vasile Irimia (20.08.1988 – 6.09.1991), Pr. Strat Vasile (9.09.1991-25.03.1994), Arhimandrit profesor Vasile Miron (25.03. – 6.08.1994), Pr. Miron Gheorghe (6.08.1994 – 1.03.1998), iar din 1998 activează P.C. Preot Ivan Costică.

Biserica parohială are un singur cimitir care se află în curtea bisericii. În cimitirul bisericii ,,Sfinţii Voievozi” din Frumuşelu îşi odihneşte somnul de veci doctorul Alexandru Brăescu (n. 1860 în satul Burdusaci şi înmormântat la 1 martie 1917), care a fost director al Spitalului Socola din Iaşi. A fost adus spre a fi înhumat în cimitirul bisericii din Frumuşelu de către sora să, Aglaia (Brăescu) Popovici.

Din punct de vedere al activităţii filantropice şi cu tineretul din trecut nu s-au păstrat date, făcându-se ocazional la evenimente importante (sărbători şi hramuri), în parohie neexistând cămine de bătrâni, de copii sau organizaţii religioase şi asociaţii.

În prezent s-a intensificat activitatea pastoral-misionară în rândul elevilor şi tinerilor prin prezenţa preotului paroh în şcolile din parohie şi a unor activităţi cultural-religioase (serbări de Crăciun, te-deum la începerea anului şcolar, pomenirea eroilor neamului la Înălţarea Domnului).

Parohia are un număr de 200 de familii cu 490 de suflete.

Bibliografie:

Dorinel Ichim, Prof. Dr. Constantin Popa, Comună Glăvăneşti, Judeţul Bacău, Monografie etno-istorică, Editura Magic Prinţ, 2013, Oneşti

Narcisa Alexandra Ştiucă, ”Transcrieri infidel – File din istoria orală a unui sat”, Editura Corgal Press, 2000, Bacău

                          Întocmit,

                                      Preot paroh,

                                      Ivan Costică