Bucuria copilăriei și a jocurilor trăite de către copii, la școlile de vară ale Protoieriei Sascut

Perioada magică a vacanței de vară este în plină desfășurare în parohiile Protoieriei Sascut, cum de altfel se va întâmpla în fiecare dintre comunitățile din această zonă.

În acest sens, având Arhiereasca Binecuvântare a Înaltpreasfințitului Ioachim și prin deosebita implicare a preoților din parohiile Meleșcani, Muncelu și Podu Turcului II, s-au desfășurat întâlnirile cu cei tineri după cum urmează: Parohia Meleșcani, la inițiativa părintelui Alin Eduard Antohi și cu sprijinul „Clubului cu lipici” din comuna Dealu Morii, a desfășurat activități cu cei 70 de copii din comună, ajutați fiind de 2 cadre didactice, 3 instructori FSC și un student. Fiecare dintre aceste zile a început cu citirea unui acatist (Sf. Filofteia, Sf. Nicolae, Sf. Stelian), urmat fiind de câte o cateheză pe diferite teme menite să le capteze atenția celor mici (despre Sfânta Cruce, despre rugăciune, despre Facerea lumii). De asemenea, printre activitățile desfășurate amintim dansuri, concursuri în aer liber, foc de tabără, barbeque, etc.

Parohia Muncelu prin părintele Spulber Daniel a desfășurat activități frumoase cu cei tineri din comunitate, cum ar fi: deprinderea și memorarea rugăciunilor pentru copii, concursuri de desen și pictură, vizită la Muzeul Etnografic din Boghești, județul Vrancea, cântece, pricesne și altele asemenea.

Părintele Dorin-Albu Moise de la Parohia Podu Turcului II a organizat prima etapă a școlii de vară din acest an, copiii fiind prezenți la aceste activități zilnic, între orele 8 și 16. S-a încercat detașarea celor mici de mediul online și de telefon/tabletă, implicându-i în diferite jocuri în aer liber (tir cu arcul, castel gonflabil, kart, trambulină, golf, etc), competiții sportive, existând totodată și momente de relaxare și distracție. Împreună cu voluntarii, s-a încercat încurajarea fiecărui copil și oferirea a tot ceea ce este necesar pentru ca ei să se autocunoască și autodepășească .

Prin purtarea de grijă a părintelui protoiereu Vasile Abageru, proiectul de tip Școală de vară „Vacanță în tinda Bisericii” va continua în săptămâna care urmează și în parohiile Crăiești, Răcăciuni, Gherdana și Sascut Târg.

Pr. Ionuț-Alexandru Apostu