Bucuria Zilei copilului în parohiile Protoieriei Sascut

Astăzi, 1 Iunie, zi dedicată tuturor copiilor, parohiile din Protoieria Sascut au desfășurat un număr mare de activități ce i-au avut în prim-plan pe cei mai mici dintre membrii comunităților creștine de pe tot cuprinsul acestor locuri.

Zâmbetul și voia bună au fost centrul acestei zi foarte speciale, iar toți copiii s-au simțit bine, au primit cadouri și s-au distrat împreună. De asemenea, tot în această zi, chiar și cei care au trecut de prima etapă a vieții, și-au adus aminte de momentele frumoase ale copilăriei, întorcându-se cu gândul în trecut sau retrăind-o prin ochii acestor suflete curate.

Fiecare preot din parohie, a încercat prin tot ceea ce s-a organizat astăzi să petreacă timp de calitate cu cei mici, implicându-i în diverse activități educative și creative, bineînțeles toate fiind așezate la sânul bisericii. În acest sens, un bun exemplu și demn de apreciere este cazul Parohiei Fundoaia, care prin implicarea părintelui Iftene Mihăiță a fost stabilit un program frumos și bine organizat, copiii parohiei beneficiind de o excursie la București, unde printre principalele obiective de vizitat au fost Catedrala Patriarhală, Muzeul țăranului român și alte asemenea.

Toate celelalte parohii, în special Păncești Sascut, Valea Seacă 2, Cucova, Orbeni 2, s.a.m.d, au făcut din această zi una foarte specială prin cercuri de dans, muzică, cultură, competiții sportive, ateliere de lucru și jocuri interactive.

Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toți copiii!

Pr. Ionuț-Alexandru Apostu