Activități ale Concursului Național Catehetic desfășurate în Parohiile Protoieriei Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, parohiile Protoieriei Sascut continuă derularea Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, proiect organizat de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației.

În acest sens, urmând îndemnul Sfântului Simeon Noul Teolog, care spune: ,,Între altele să ai și rugăciuni de dimineață și de seară care să cuprindă o mărturisire către Dumnezeu”, preoții parohiilor Fulgeriș, Fundoaia, Orbeni II, Parava, Podu Turcului II, Prădaiș și Rădoaia, sub coordonarea părintelui protopop Vasile Abageru, au înălțat rugăciuni către Dumnezeu, alături de copiii din parohiile încredințate spre păstorire.

De asemenea, li s-a vorbit despre importanța rugăciunii zilnice, prezentându-le diferitele definiții atribuite de Sfinții Părinți ai Bisericii.

Întregul buchet al activităților prevăzute în programul concursului amintit a fost prezentat grupurilor catehetice, pe lângă catehezele care încununează cunoștințele despre rugăciune, iar o parte dintre ele au fost desfășurate de către cei mici împreună cu povățuitorul lor duhovnicesc, creionând, cântând, ascultând și meditând asupra acestei teme.

Catehezele care au fost prezentate copiilor sunt următoarele:

-Parohia Fulgeriș: ,,Rugăciunea în viața mea” și ,,Rugăciunea Domnească”;

-Parohia Fundoaia: ,,Rugăciunea Domnească-Tatăl nostru”;

-Orbeni II: ,,Rugăciunea-scară către cer”;

-Parava: ,,Rugăciunea-întâlnirea cu Sfinții”;

-Prădaiș: ,,Explicarea rugăciunii <Tatăl nostru>”;

-Rădoaia: ,,Despre rugăciune-generalități”.

Întrucât Biserica este cunoscută a fi comunitatea și comuniunea de viață și iubire a oamenilor cu Dumnezeu, întâlnirile catehetice ale tinerilor s-au desfășurat în acest mediu tainic pe care Părintele Dumitru Stăniloae îl numește ,,laboratorul infailibil de creștere și formare a credincioșilor”.

Ștefan Cerbu, responsabil cateheză