Campania „Ajutăm elevii să fie în siguranță pe internet” desfășurată la Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în zilele de 7 și 18 Mai 2021, în sala „Episcop Teodosie Atanasiu” a Protoieriei Sascut s-a desfășurat activitatea „Ajutăm elevii să fie în siguranță pe internet”.

Astfel, copiii de la Școala Gimnazială Sascut împreună cu Doamna Profesor coordonator Stanciu Carmen, la invitația Părintelui Protopop Vasile Abageru s-au deplasat către sediul protoieriei, unde fiecare dintre ei au fost implicați activ, prezentând care sunt riscurile la care sunt expuși cei mici care au acces necontrolat în mediul online.

Toți copiii alături de profesorul lor au prezentat modalitățile prin care internetul și tehnologia în general pot deveni locuri sigure realizând o imagine realistă a generației digitale, a limitei dintre beneficiile și riscurile pe care internetul îl aduce în viața copiilor și au prezentat toate proiectele realizate în cadrul Competiției Naționale „Eroii internetului”, desfășurate în parteneriat cu Organizația non-guvernamentală ADFABER.org.

Această acțiune și-a propus să arate manierele prin care cei mici trebuie să devină puternici, dar și capabili să facă alegeri bune pentru ei și să conștientizeze faptul că acest mediu virtual, întrebuințat necorespunzător îi poate afecta atât pe termen scurt dar și pe termen lung.

Concluzia acestei frumoase întâlniri a fost aceea că părinții trebuie să fie foarte implicați în activitățile online ale copiilor, să stabilească împreună cu ei anumite reguli de folosire a rețelelor de socializare și nu în cele din urmă, să folosească programe de control parental, fără a restricționa excesiv și fără justificare accesul la computer și internet.

La final, părintele protopop le-a mulțumit celor prezenți pentru desfășurarea acestei activități de informare și de combatere al violenței de pe internet, felicitându-i pe copii și pe coordonatorii lor pentru implicarea în astfel de probleme atât de actuale în vremurile pe care le trăim și le-a dăruit cărți de rugăciuni și dulciuri.

Apostu Ionuț Alexandru, asistent social al Protoieriei Sascut