Get Adobe Flash player

Biserica cu hramul “SFINȚII VOIEVOZI MIHAIL ȘI GAVRIIL”, SAT Balanesti, filiala Parohiei Muncelu


Cu puterea, cu lucrarea si cu harul Milostivului Dumnezeu, Cel in Treime laudat, s-au incheiat lucrările de consolidare si restaurare a Bisericii ”Sfintii Voievozi Mihail si Gavriil”, sat Balanesti. Mica asezare situata în zona istorică a Podului Turcului, formata din 60 de familii, a fost binecuvantata de Dumnezeu cu oameni harnici si darnici, legati de glia si credinta stramoseasca si pastratori ai traditiilor neamului romanesc. Bogatia lor spirituala se descopera in legatura stransa pe care o au cu Dumnezeu, cu biserica si intre ei, dovedita prin sprijinul pe care l-au oferit la infrumusetarea sfantului lacas din sânul comunitatii. Biserica a fost la inceput o capela ridicata de enoriasi la jumatatea secolului trecut,ce deservea nevoile lor spirituale. Incepand cu anul 2003, s-au mobilizat cu totii dorind sa dea o noua înfatisare lacasului sfant. Astfel, cu nadejdea în Dumnezeu si efortul lor, au inceput lucrarile de extindere, consolidare, restaurare, innoirea catapetesmei, impodobirea peretilor interiori cu pictura pe panza, refacerea Sfantului Jertfelnic, înzestrarea cu odoare sfinte, adaugarea pridvorului si acoperirea cu tabla. In coordonarea acestor actiuni s-a implicat si P.C. Preot paroh Moise Dorin Albu, sprijinit fiind si de D-l primar, Cezar Forcos si consiliul local. Cu binecuvantarea lui Dumnezeu, in data de 21 august 2005, in Duminica a–IX-a dupa Rusalii, incununarea efortului tuturor se vede finalizat, prin savarsirea slujbei de sfintire de catre P.S. Ioachim Bacauanul,arhiereu vicar al Episcopiei Romanului.

Începand cu data de 1 iulie 2010 preot paroh al satului este P.C. Daniel Spulber




PAROH Pr. Daniel Spulber

PAROHIA Muncelu, Biserica cu Hramul “INALTAREA DOMNULUI”, satul Muncelu

Cu vrerea Tatalui,cu ajutorul Fiului si binecuvantarea Sfantului Duh, s-a zidit locasul de inchinare din satul Muncelu cu hramul “Inaltarea Domnului”. Cu osteneala si contributia enoriasilor din satul Muncelu si cu aportul consilierilor Paiu Ghe. Mircea,Purghel Gheorghe, Vlad Gheorghe,Paiu Vasile,Paiu Gheorghe au inceput lucrarile bisericii in anul 1996 sub pastorirea preotului paroh Miron Gheorghe.Pictura a fost executata cu jertfa si dragostea enoriasilor parohiei Muncelu de catre pictorul Bordianu Mihai cu sotia sa Liliana. Lucrari de renovare s-au realizat si in ultimii ani, la indemnul si sub atenta indrumare a preotului paroh Spulber Daniel.
Scurtul istoric a fost intocmit de Consiliul Parohial al Parohiei Muncelu








PAROH Pr. Spulber Daniel


Asistență socială
Documente Utile